memorie si atentie 2

Mâncare pentru o minte iscusită!

Memoria te lasă baltă fix atunci când ai mai mare nevoie de ea și chiar nu mai poți învăța? Simți că îți pierzi concentrarea prea repede, iar termenele limită de la serviciu sau examenele se apropie vertiginos? Atunci înseamnă că trebuie să iei măsuri.

Dacă dorești să îți îmbunătățești capacitățile cognitive, trebuie să știi că e nevoie să acorzi o atenție deosebită în special următoarelor 4 lucruri: somn, mișcarehrană și hidratare.

De ce somn? Pentru că nu îl poți înlocui cu suplimente nutritive sau ,,superalimente”, iar lipsa somnului îți poate afecta semnificativ capacitățile intelectuale. Așa că cel mai bine ar fi să încerci să dormi între 7 și 8 ore pe noapte. De asemenea, e foarte important să faci mișcare pentru a-ți îmbunătăți circulația sangvină și buna dispoziție (prin secreția de endorfine). Dar ca să nu îți mai lungesc curiozitatea, nu am să mai insist cu acești factori, ci am să trec direct la partea cu alimentația.

Mănâncă pentru tine și creierul tău!

Poți să îți îmbunătățești activitatea creierului dacă îi oferi hrana de care are nevoie. Și după cum probabil știi și tu, glucoza este principalul ,,combustibil” pe care creierul îl cere. Totuși, nu este suficient să îi dai doar glucoză. Există mai multe categorii de nutrienți implicați în funcționarea optimă a sistemului nervos și anume:

carbohidrații cu eliberare treptată de glucoză care oferă combustibil în mod constant creierului.

grăsimile bune (nesaturate) : care îmbunătățesc circulația sangvină la nivelul creierului și previn accidentele vasculare cerebrale (AVC).

aminoacizii –mai exact triptofanul care combate stresul prin buna dispoziție , acest aminoacid fiind un precursor al serotoninei, un alt hormon al fericirii.

antioxidanții care protejează celulele nervoase de agenții dăunători.

vitaminele și mineralele : Calciu, Magneziu, Potasiu, Vitamine din grup B și așa mai departe care combat oboseala, îmbunătățesc circulația sangvină și ajută la transmiterea informației la nivelul celulelor nervoase.

Deoarece creierul conține aproximativ 80% apă, este foarte important să te și hidratezi corespunzător, apa fiind un factor vital ce îndeplinește mai multe roluri: de la transportul substanțelor nutritive, la transmiterea impulsurilor nervoase și până la producerea de hormoni și neurotransmițători. Deshidratarea poate duce la scăderea semnificativă a funcțiilor cognitive, iar în cazurile grave la confuzie, pierderea cunoștinței și chiar moarte. Așadar, asigură-te că bei în fiecare zi cel puțin 2 litri de lichide.

Alimente pentru o minte iscusită:

Și pentru că uneori informația brută e mai greu de ,,digerat”, iată câteva alimente care te ajută să îți îmbunătățești funcțiile cognitive:

Avocado și peștele gras (somonul sau tonul) – au acizi grași nesaturați care previn accidentele vasculare cerebrale și au și vitamina E care protejează celulele nervoase de agenții dăunători.

Fructele de pădure: Afinele, coacăzele, murele, căpșunile etc. sunt bogate în antioxidanți, iar consumul lor moderat este corelat cu o mai bună memorie de-a lungul timpului și o bună coordonare.

Migdalele și alte fructe oleaginoase (nuci, semințe de floarea soarelui, semințe floarea soarelui etc): combat oboseala deoarece conțin Calciu și Magneziu, conțin acizi grași nesaturați ce previn bolile vasculare și au vitamina E – un puternic antioxidant.

Merele întregi, cu tot cu coajă: conțin un antioxidant numit quercitină care se presupune că îmbunătățește funcțiile cognitive.

Bananele: conțin Magneziu, ce combate oboseala, Potasiu care ajută la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, vitamina B6 și triptofan care dau buna dispoziție.

Legumele cu frunze verzi: conțin folați importanți pentru buna funcționare a sistemului nervos, Calciu, Magneziu, Potasiu și vitamina C – un antioxidant puternic.

Cerealele integrale: Orez brun/integral, fulgi de ovăz integrali, paste integrale, quinoa etc. care spre deosebire de produse rafinate/intens procesate sau dulciuri, conțin fibre și eliberează treptat glucoza în sânge. Practic nu lasă creierul să ,,flămânzească”. În plus au și vitamine din grup B.

Ciocolata neagră cu peste 75% cacao – are antioxidanți și lecitină, fiind gustarea ideală atunci când ai de memorat ceva.

Și lista poate continua.

Tot ce mai trebuie să faci pentru o memorie mai bună și o atenție sporită este să incluzi în dieta ta cât mai multe din aceste alimente, dar în cantități moderate! Ah.. și nu uita să te hidratezi!

Pe curând. 😀