hidratare alimente

Hidratează-te și cu alimente!

E vară! Aerul e uscat, e caniculă și cum transpirația este singura modalitate a organismului de a se răci, inevitabil ajungi să pierzi foarte multă apă și electroliți, mai ales când mai faci și un pic de mișcare. Astfel, în această perioadă, te expui unui risc crescut de deshidratare. Însă, dacă știi care sunt sursele importante de apă și care e timpul optim pentru a te hidrata, poți evita foarte ușor acest lucru.

Apa, un element esențial…

Apa este vitală pentru absolut fiecare sistem din organism și îndeplinește astfel mai multe funcții. De exemplu: ea reglează temperatura corporală, ajută la eliminarea toxinelor, transportă nutrienții și oxigenul la celule, ajută la buna funcționare a creierului și de asemenea, asigură mediul propice pentru reacțiile chimice ce au loc în organism, practic intervine în metabolismul tuturor nutrienților.

apa 2

Deoarece corpul tău este alcătuit din aproximativ 60-70% apă, pentru a putea funcționa optim în această perioadă și nu numai, recomandarea generală este să bei aproximativ 2 litri de lichide pe zi. Cu toate acestea, necesarul de apă variază în funcție de vârstă, condițiile fiziologice și/sau patologice, nivelul activității fizice, în funcție de mediu (în special temperatură și umiditate) și mulți alți factori.

Află care sunt sursele principale de apă!

Cea mai bună sursă de hidratare este chiar apa, de preferabil cea plată sau de izvor. Apa trebuie consumată imediat ce te trezești, înainte să te pui la somn și oricând ai senzația de sete!apa 1

Poate te va surprinde faptul că aproximativ 20% din apa de care are nevoie organismul tău provine din alimente. În mod normal majoritatea alimentelor conțin apă, singura diferență fiind faptul că unele aduc un aport substanțial, în vreme ce altele au un conținut nesemnificativ. Trebuie să știi că fructele și legumele au cea mai mare cantitate de apă dintre toate alimentele. În plus, câteva dintre ele, ca de exemplu castraveții, pepenele, broccoli sau roșiile conțin apă în proporții de peste 90% din greutatea lor! Această apă poate fi ușor asimilată de organism și vine și cu un supliment de nutrienți (electroliți, vitamine, antioxidanți etc).

Topul alimentelor cu un conținut ridicat de apă!

Printre fructele și legumele cu cel mai mare conținut de apă se numără:apa 3

Castraveții – conțin 96% apă și aduc un aport rezonabil de elemente minerale precum Magneziu, Potasiu, Calciu sau Sodiu.  De asemenea, castraveții conțin și Siliciu, un element foarte important pentru sănătatea oaselor, mușchilor, tendoanelor, cartilajelor sau ligamentelor.

Salata iceberg – deși nu este la fel de nutritivă ca și surorile ei (salata verde sau Kale), conține mai multă apă decât ele, adică aproximativ 95% apă.

Roșiile – conțin 94% apă și protejează pielea de efectele nocive ale radiațiilor ultraviolete, datorită faptului că au licopen. Ele furnizează în plus o cantitate mare de vitamina C, care fortifică sistemul imunitar.

Ardeiul gras verde – conține 94% apă, mai mult decât celelalte sortimente (care au aproximativ 92% apă). Are și vitamine, în special vitamina C și A și are și o grămadă de minerale (Fier, Magneziu, Zinc, etc).

Pepenele roșu – conține 92% apă , 8% zaharuri și elemente minerale esențiale. Are și o cantitate semnificativă de vitamina C, beta-caroten și licopen, care pot proteja pielea de razele UV.

Spanacul – conține 91% apă, are o cantitate rezonabilă de luteină, Potasiu, fibre, folați, iar o cană de frunze proaspete poate asigura 15% din doza zilnică recomandată de vitamina E.

Broccoli – conține 90% apă și este renumit pentru cantitatea mare de antioxidanți , adică acei soldăței ce apără ADN-ul de agenții dăunători (radicalii liberi) și țin astfel cancerul și bătrânețea la distanță.

Pepenele galben – conține 90% apă. Un sfert de pepene galben are doar 60-70 calorii și poate să asigure o mare parte din doza zilnică recomandată de vitamina A și C.

Grapefruitul – conține 89% apă, iar un fruct mediu are doar 52 de calorii. Este bogat în vitamine și minerale și are și el o grămadă de antioxidanți.

Avocado – pe lângă cantitatea semnificativă acizi grași sănătoși pe care o are, conține și 81% apă. În plus, avocado favorizează absorpția licopenului și a beta-carotenilor necesari pentru piele.

Și lista poate tot continua.

Acum că știi toate aceste lucruri, încearcă să te hidratezi corespunzător, mai ales că e vară! Iar dacă nu îți place să bei doar apă plată, pentru un plus de savoare, dar și hidratare, te provoc să îți pui acasă în apa de băut câteva feliuțe de castravete sau fructe cu lămâie, ghimbir, mentă, etc. Te asigur că merită!

Pe curând.